extins

MARCHÉ de NOËL – Târgului Cadourilor de Designer

MARCHÉ de NOËL - Târgului Cadourilor de Designer

Sâmbătă, 17 decembrie, între orele 10.00 – 20.00, are loc cea de a treia ediție a Târgului Cadourilor de Designer MARCHÉ de NOËL, la The Ark (str. Uranus nr. 150, vizavi de Piața de flori Coșbuc).

MARCHÉ de NOËL reunește o selecție eclectică de designeri și artiști menită să satisfacă gusturile vizitatorilor prin calitate, varietate și noutate. Decembrie este prin excelență luna cadourilor, iar MARCHÉ de NOËL vine în intâmpinarea celor care doresc un răsfăț de final de an pentru ei și cei dragi lor.
La Târgului Cadourilor de Designer, găsești într-un amalgam de frumos decorațiuni, bijuterii de autor, colecții vestimentare, obiecte de artă și produse bio, toate așteptând să fie dăruite!

Anul acesta Moșul știe să fie creativ! Are mulți prieteni și ajutoare, care îți vor dezvălui creațiile lor 100 % românești și unicat. La târg vin cu: Bijuterii de autor // Carla Szabo | Lady Magpie| Andreia Popescu | Lorina Bijoux | Alis Lalu | Alina Bancilă | Maria Filipescu | Radha; Design vestimentar: // Rowmania by Olah Gyarfas | Tulipe Nero | Edita Lupea | Alina Crăiță | George Neagu | Lo Spaccio | Ligia Carabet | Jules by Julia S| Art, Deco & Design // Diades | PamPam – Andreea Vasilescu| Ioana Popovici | Virginia Toma | Mădălina Andronic | Anca Fetcu | Atelier 13 | proiect.ZULU; Bio & Food // Zwei | Amărui de ciocolată| Lia – Delicii pentru piele.

Pe toată durata evenimentului partenerii nostri vă vor răsfăța. Consultanță gratuită pentru tenul dumneavoastră și servicii gratuite de machiaj de la specialiștii Maison Esthetique.

Târgul de cadouri de designer este inițiat şi promovat de Extins Bijuterie Contemporană și susținut de Lenor Parfumelle ca și partener strategic.

Fiecare ne dorim ca momentele petrecute cu cei dragi în preajma Crăciunului sa fie magice. Magicul tu îl creezi !

Dress code: Rouge c’est chic.
Intrare: 10 lei

Cum a fost la “Șase, vine AUTOR” ?

Autor targ de bijuterie contemporana

Pe 5 și 6 noiembrie cea de a șasea ediția a Târgului de bijuterie Autor a reunit din nou în spațiul expozițional al Sălii Dalles 39 de autori de bijuterie contemporană.
Peste 25% dintre ei au fost noi participanți în cadrul târgului, un procent semnificativ având în vedere
{+} citeste mai mult

AUTOR ediția a 5-a

afis_autor_100x70cm

Pe 16 şi 17 aprilie, de Florii, Autor, unicul  târg de bijuterie contemporană românească dezvaluie noile colecţii de bijuterii ale lui 2011.

Autor a debutat în 2009, când piaţa a cerut firesc o continuare a expoziţiei de bijuterie contemporană Extins. Scopul urmărit de acest proiect ambiţios a ajuns astăzi la o altă anvergură – evenimentul îşi propune să reprezinte în totalitate acele impulsuri artistice şi inovaţii ale designerilor participanţi, exprimate cât mai coerent în colecţii de sezon. Autor a ajuns la cea de-a cincea ediţie— 5 târguri de bijuterie ca formă de artă, ca fiind cea mai cunoscută expresie artistică cu care ne putem înconjura o parte a corpului, o putem împodobi, putem spune mai multe despre noi.

Surprizele sunt de valoare la Autor5: în premieră în România designerul David Sandu va performa în ambele zile de târg o demonstraţie live de creaţie de bijuterie în argint. Pe 16 şi 17 aprilie şcoala sa de bijuterie contemporană va fi prezentă în faţa publicului pasionat de secretele meseriei. Şi tot ca o noutate absolută biroul de stil Code Noir va organiza un forum de tendinţe de unde toţi doritorii vor afla care sunt direcţiile stilistice de accesorizare de la specialişti avizaţi in domeniu.

De data aceasta la Autor vei intalni nume consacrate, dar si nume noi ale designului românesc de bijuterie: Ana Alexe, Iuliana Asoltanei, Alina Băncilă, Raluca Buzura, Alex Bălan, Cornelia Brustureanu, Alina Carp, Angela Ciobanu, Roxana Davidescu, Raluca Drăcea, Maria Filipescu, Eliza Labancz, Alexandru Lupu, Andra Lupu, Odette Lupu, Alis Lalu, Ana Marchetanu, Ina Moisi, Noha Nicolescu, Raluca Nicolaescu, Alina Panait, Izabella Petruţ, Daniela Pîrlea, Mădălina Răileanu, Oana Runcan, Liana Sălăgean, Ligia Stan, Carla Szabo, Oana Ţigănuş, Gabi Urda, Horaţiu Weiker şi brandurile MyPrecious Buzztard, Lady Magpie, LivingenBermudas, Lorina Bijoux, Buy Hand, Go Jewelry, Modamania, Cultmix.

Te aşteptăm la Sala Dalles, sâmbătă şi duminică, pe 16 şi 17 aprilie să vezi noile colecţii ale acestei primăveri, să le achiziţionezi la preţuri de atelier şi să le porţi cu multă fascinaţie şi bucurie.

Autor este un eveniment marca Extins Bijuterie Contemporană şi este susţinut de Lenor Parfumelle, Vichy si radio Guerrilla.

Târgul se va desfăşura între orele 12:00 şi 20:00.

Intrarea: 10 lei.

Marché de Noël – Târgul cadourilor de designer.

Marché de Noël

Cum ar fi dacă Moș Crăciun ar deveni designer anul acesta?

Ar fi voios și ingenios, ca în poveste? Poate să îți demonstreze că ți-a citit întreaga listă cu dorințe (desigur, fără să trișeze) și să materializeze rapid cadoul perfect pentru toți cei pe care îi vei vizita în Ajun? Sau mai degrabă are în sacul lui imens o rochie sau un colier exact cum visează prietena ta bună și darurile cele mai speciale pentru copiii dragi ție? Ori poate preferi să îți împodobească bradul cu forme vii și frumoase, gândurile cu bucurie și cutiile de sub pomul de Crăciun cu tot ce dorești?

Anul acesta Moșul știe să fie creativ! Are mulți prieteni ajutoare, care îți vor dezvălui creațiile lor 100 % românești și unicat. La târg vin Ana Alexe, Alina Băncilă, Buzztard, Ligia Carabeț, Andra Clițan, Care?Cutare, Ioana Coja, Kuki Constantinescu, Roxana Davidescu, Mirela Diaconu, Gabriela Dumitran, Maria Filipescu, Adelina Ivan, Lorina, Edita Lupea, Raluca Nicolaescu, Diana Niță, Raluka, Ligia Stan, Stickpartout, Carla Szabo, Mihaela Tarhuna, Romana Țopescu, Mihai Țopescu și Ana Wagner. Împreună cu ei Moșul a adus la The Ark în Calea Rahovei nr. 196 A, o mulțime de daruri. Găsești la Marché de Noël decorațiuni, bijuterii, colecții vestimentare, podoabe pentru brad și obiecte de artă, toate așteptând să fie dăruite! Știm că meriți tot ce e mai minunat și te invitam pe 18 și 19 decembrie la târg, să alegem cele mai frumoase cadouri împreună.

Târgul de cadouri de designer este inițiat şi promovat de Extins Bijuterie Contemporană și susținut de Lenor Parfumelle. La fiecare 30 de minute la Marché te asteapta o serie de surprize pentru care merita sa ne vizitezi !

Evenimentul este deschis între orele 11- 21, atât sâmbătă cât și duminică.

AUTOR 4, cum a fost.

mg_7960 Pe 2 şi 3 octombrie Autor 4 a dat startul la toamnă şi la un nou sezon de bijuterii contemporane!

Sala Dalles a reunit 40 de designeri ce au conceput instalatii inedite, toate creând un climat artistic superprietenos în interiorul locaţiei. Vizitatorii târgului s-au plimbat cu lejeritate între corpurile concepute pentru bijuterii. Dintre cele mai surprinzătoare expuneri amintim ciupercile gigant ale Romanei Ţopescu, teatrul în miniatură conceput de Ioana Matei pentru colecţia Sfânta Scândură, platforma 3D a Oanei Niculae pentru Radha Bijoux, animăluţul SF al On Skin, iepuraşul Moko al Carlei Szabo (sosit la Dalles cu „întăriri“ speciale de morcovi la căniţă), oglinzile Veronicăi Tărcatu cu mesajul „Look at you”, ce ne relevau delicat autenticitatea propriilor fizionomii şi trupa de cateluşi foxterier din carton, gândiţi de Agnes Lukacs pentru colecţia sa de debut, Hilibi Fruji. Am admirat bijuterii curajoase, ne-am întâlnit toţi prietenii şi am discutat despre sezonul nou şi tendinţe, ne-am bucurat de prezenţa unui public variind între 8 luni şi 80 de ani, toţi la fel de încântaţi de cele câteva ore petrecute la Autor 4.

Vizitatorii au fost predominat persoane preocupate direct de bijuteria de autor contemporană iar atmosfera celor doua zile de târg a animat chiar şi începutul evident al toamnei. Ne-au admirat şi ne-au onorat cu prezenţa David Sandu, Doina Levintza, Dan Coma, Lena Criveanu, Mihaela Dedeoglu, Delia Opran, Alma Redlinger, Marina van Weddingen sau Oana Teodorescu.

Aşa cum v-am obişnuit şi parteneriatele create de noi sunt cele ce doresc să încurajeze arta şi bijuteria contemporană.

Evenimentul i-a avut ca susţinători, pentru cea de-a doua oară, pe cei de la Vichy. Ei au acordat premiul pentru cea mai buna colecţie de designer lui Angi Ciobanu, pentru naturaleţea unghiurilor ‘desenate’ de creaţiile sale şi mai ales pentru curajul de a pătrunde în branşă cu o serie conceptuală puternică, de neuitat.
Acesta a constat în produse dermatocosmetice Vichy pentru un an de zile.

Vă mulţumim că ne-aţi fost alături şi ne reîntâlnim la primăvară!

Mai multe imagini aici.

AUTOR 4, comunicat de presă

autor_4_online-tall Noi toamna numarăm… bijuteriile!

AUTOR 4, singurul târg de bijuterie contemporană românească, îşi deschide din nou porţile! De data aceasta pentru a întâmpina covorul de frunze în zeci de culori, gutuile parfumate pe care am aşteptat să le ştergem de puf, prietenii întorşi din vacanţe târzii şi mai ales pe toţi iubitorii de bijuterie unicat.

Vino pe 2 şi 3 octombrie la AUTOR care este găzduit pentru a două oară de Sala Dalles, în miezul Bucureştiului, cu cele mai recente piese dospite în lunile de vară. 40 de designeri expun noile idei împreună cu poveştile unor piese care doresc să vă împodobească în cea mai frumoasă lumină de toamnă.

În cele două zile de târg vei putea să probezi şi să achiziţionezi bijuteriile ce ţi se potrivesc cel mai bine de la autorii: AgatArt, Alexandra Albu, Alina Băncilă, Biba Bijoux, Buy Hand, Raluca Buzura,  Alina Carp, Angela Ciobanu, Adina Cioran, Elena Crişan, Kuki Constantinescu, Roxana Davidescu, Raluca Drăcea, Fake a Dream, Maria Filipescu, Adriana Goilav, Harem 6, Lady Magpie, Agnes Lukacs, Andra Lupu, Alexandru Lupu, Ioana Matei, Ina Moisi, Raluca Nicolaescu, Izabella Petruţ, Radha, Mădălina Răileanu,  Sergiu Prunean, Liana Sălăgean, On Skin, Ligia Stan, Carla Szabo,  Mihaela Tarhuna, Veronica Tărcatu, Virginia Toma, Oana Țigănus, Romana Ţopescu şi Gabriela Urdă.

Vichy ne este partener pentru a doua oara, acest lucru având implicaţii directe prin premierea celei mai frumoase şi inovatoare colecţii a unui designer participant.

Vom petrece împreună două zile bogate, cu muzică bună, oameni dragi şi o mulţime de surprize.

Evenimentul se desfăşoară atât sâmbătă cât şi duminică între orele 11.00 – 20.00   Intrarea este 10 lei.