Carla Szabo continuă să fie unul din cei mai activi designeri de bijuterie români. Cu ocazia celei de a șasea ediții am invitat-o să fie primul designer care va expune în cadrul unei noi secțiuni intitulată “Focus designer” a târgului Autor care are loc pe 5 și 6 noiembrie la Sala Dalles. Carla va expune colecția realizată pentru Berlin Fashion Week și prezentată împreună cu Irina Schrotter. Va face demonstrații live de bijuterie pentru a vă arăta cum aceste noi piese din colecție iau viață și vă va încânta cu diversitatea creaților ei expuse pentru a fi achiziționate și purtate. Este un pas nou în evoluția ei ca designer și ne vorbește deschis despre acest lucru în interviul pe care ni l-a accordat.

Sunteți unul din cei mai cunoscuți designeri de bijuterie din România și ați participat până în acest moment la toate edițiile târgului de bijuterie Autor. Cum este percepută participarea la acest eveniment singular ca tematică din interior, ca și designer?

Într-adevăr am participat la toate edițiile târgului Autor și vom participa în continuare cu mare drag, din mai multe motive. Târgul Autor alături de platforma Extins sunt singurele două evenimente care promovează și susțin într-o formă profesionistă activitatea de designer de bijuterii, un domeniu care până la acest tip de promovare a fost foarte puțin cunoscut. Un alt motiv este că într-o nișă ca a noastră informația ajunge la public doar cu susținere de durată și apariții mereu surprinzătoare.

“Focus Designer” este o nouă secțiune în cadrul târgului Autor în care un designer cunoscut este invitat să aibă o prezentare într-un format extins decât cel normal. Ce anume este diferit și ce vor descoperii vizitatorii în cadrul prezenței dvs din această nouă secțiune?

În acest moment având la dispoziție un spațiu mai generos și o vizibilitate mai mare, ne-am propus să prezentăm o colecție lucrată în colaborare cu Irina Schrotter și prezentată la Săptămâna Modei din Berlin. Este vorba de o serie de accesorii create sub conceptul “I am”, de mari dimensiuni, concepute special pentru scenă, cu un anumit impact vizual. Este vorba de piese care au în componență fir de păr de cal, argint și cupru aurit precum și elemente de rășină colorată. Ele vor fi prezentate aici împreună cu 5 ținute ale Irinei, lucrate din materiale delicate precum mătasea și pielea.

La o cercetare detaliată a colecțiilor dvs aș tinde să spun că sunteți designerul de bijuterie cu cele mai numeroase colaborări cu creatorii de vestimentar. Aș enumera câțiva dintre ei: Ana Maria Lungu, Stephan Pelger, Kinga Varga. Cea mai recentă colaborare și la un alt nivel este cu Irina Schrotter. Ce aduce ea nou și cum vedeți desfășurarea ei mai departe pe piața internațională și cea pe plan local?

Colaborarile mele cu designerii au fost mereu o provocare minunată. Am proiectat și executat colecții cu concept, îmbinând mesajul dorit de ei cu stilul și povestea mea proprie. Acest joc mi-a dezvoltat foarte mult puterea de înțelegere a unui obiect și mesajul pe care el îl are de  transmis către public, experimentând cu materialele cele mai diverse. Colaborarea cu Irina aduce două noutăți pentru mine. O deschidere către publicul internațional în cadrul unui show și o colaborare cu magazinele de desfacere ale acesteia din țară și străinătate. În viitorul apropiat mai pregătim două colaborări. Prima, pentru Berlin Fashion Week cu colecția de iarnă 2012 – 2013 și a doua, tot pt iarnă 2012-2013, în care voi realiza accesoriile colecției Irina Schrotter în colaborare cu Lucian Broscățean.

Privind în urmă sunt curios în legătură cu momentul în care ați devenit conștientă că sunteți atrasă de designul de bijuterie? Cum au evoluat lucrurile din acel punct?

În 2004 pentru un târg de Crăciun, am început să confecționez primele mele piese care au fost niște broșe. A urmat apoi o serie de colaborări cu Anamaria Lungu pentru Festivalul de modă de la Iași. În urma vizibilității creeate atunci, produsele au început să se vândă în magazinul Zebra Society pe care îl dețineam la acel moment. Ulterior am început să iau și mai în serios această activitate urmând chiar să renunț în final la a mai lucra în domeniul amenajărilor interioare, în momentul în care am început să contractez lucrări de tiraje mari pe design de obiect și bijuterie pentru companii locale și internaționale.

“Carla Szabo Design” este firma și brand-ul sub care creați, iar el este, așa cum mi-ați spus, ca și propriul copil. Care este următorul pas pe care îl veți face împreună?

Îl ducem la școală Este momentul în care trebuie învățat să se dezvolte singur și să iasă și mai mult în lume. Avem un potențial foarte mare bazat pe un model de business special. M-am axat pe creativitate și mai puțin pe tehnici și tehnologii. Astfel că putem să proiectăm și să executăm cu diverse ateliere și fabrici lucrurile pe care le dorim, fără a fi restricționați de investiții uneori prea mari în aparatură și în experiență de durată, necesară cu un anumit tip de material.

Sunteți cunoscută în general ca un designer de bijuterie, dar nu este singurul aspect al designului în care sunteți implicată. Creați cu aceeași versatilitate și în designul de produs. Ați lucrat în domeniul publicității și ați avut proiecte și ca designer de interior. Cât de importantă este comunicare și imaginea în ceea ce faceți? Este imaginea una din cheile esențiale în succesul unui designer?

Comunicarea este esențială. Am învățat asta din experiență mea profesională polivalentă dar și din experiența mea de viață. Este ca și o discuție între doi oameni. Dacă am putea comunica prin telepatie ar fi foarte simplu, dar din păcate pentru a fi înțeleși avem nevoie să fim cât mai clari, mai conciși în ceea ce vrem să spunem. Și asta are ca punct esențial de pornire cunoașterea și acceptarea de sine.

Cum este percepută bijuteria de autor la noi? Care sunt plusurile și minusurile unui mediu (piața) ca cel în care vă desfășurați acum activitatea?

Bijuteria de autor oferă un tip de obiect încărcat de o energie aparte, cu un mesaj de cele mai multe ori simbolic. Transmite emoția și ideile celor care le confecționează. Cu cât ții mai mult un obiect în mâinile tale sau chiar dacă doar te gândești la el, cu atât el se încarcă cu energia ființei tale. De aceea ca privitor, când vezi un astfel de obiect, de cele mai multe ori ești atras magnetic de el pt că te îndrăgostești de sinceritatea, de pasiunea din spatele lui. Bijuteria de autor românească se află încă într-un stadiu de descoperire și poate fi percepută ca inaccesibilă. Suntem intr-un proces in care ne cultivăm publicul și îl ajutam să se educe vizavi de acest tip special de bijuterie. Din lipsă  de experiență cu materialul și necunoașterea aspectelor tehnice specifice unicatelor sau tirajelor mici, publicului îi este mai greu să accepte costurile de obicei mai ridicate ale acestora. Ele sunt mai tot timpul comparate cu cele ale bijuteriei provenite din producții de serii mari. Chiar și așa, bijuteria de autor în România este de fapt la un preț sub cel real, dat de cheltuielile realizarii lor, precum si sub nivelul costurilor de pe piețele internaționale. Punctul de întâlnire dintre creator și iubitorul de bijuterie este pasiunea și deschiderea ambelor părți către autentic. Aici este cheia transformarilor minusurilor în plusuri. Pot spune însă, că acest proces evoluează treptat în fiecare an și are legătură strânsă cu maturizarea și asumarea fiecăruia din noi în parte și a societății în general. Eu sunt încrezătoare în tot acest demers și susțin cât îmi stă în putință accesul către creație autentică, către noi înșine.

Vă așteptăm la târgul de bijuterie contemporană Autor, pe 5 și 6 noiembrie la Sala Dalles.

 

Ioana Nicolescu a lucrat în industria buyingului de lux. Practic, timp de mai mulţi ani, ea a fost cea responsabila cu achiziţii importante pentru mari case de modă pe care majoritatea le ştim de la televizor sau din presa glossy. După o experienţă lungă şi frumoasă la Prada, Ioana a decis sa îşi deschidă propria afacere, un birou de stil.

Extins Bijuterie Contemporană i-a luat un interviu în avanpremiera Ioanei, înaintea acestui weekend de Florii când Ioana va fi la prezentă la târgul de bijuterie contemporană Autor, la Sala Dalles. Ce va face acolo? Va sustine primul Forum de tendinte din Romania!

1. Cu ce se ocupa biroul de stil pe care îl deţineţi, Code Noir Style?
Ioana Nicolescu: Code Noir Style este o agenţie de consultanţă de imagine şi stil, concepută atât pentru persoane private cât şi pentru cele corporate. Ne ocupăm de tendinţe – nu cum le vede oricine pe podium. Ci de anticiparea lor, cumva traducerea lor în diverse sectoare, pe culori, materii- cu câteva sezoane în avans- pentru a permite atât designerilor cât şi buyerilor sau echipelor de marketing şi sales managerilor din domenii foarte diferite să se alinieze contextului actual al cerinţelor pieţei economice.
Cine crede că dacă la toate evenimentele mediatizate toate persoanele care apar sunt perfect coafate, machiate şi îmbrăcate graţie bunului lor gust şi a unui buget extraordinar, se înşeală. Secretul este eminenţa cenuşie specializată în stil şi imagine personală, un fel de doctor care tratează durerile ce au legatură cu moda – el este consultantul de stil. Are experienţă în domeniu, e la curent cu tot ce mişcă în zona modă – designeri, trenduri, stil. Ştie sa inteleaga şi să ajute clientul să-şi exprime cât mai fidel adevărata personalitate. Serviciile se aplica tuturor. În afară de munca de îmbunătăţire a imaginii (make-up, garderobă, trenduri, coafură) am coordonat evenimente, am ales maşini, am decorat case, am pregatit nunţi şi mirese. Mai des adaptez garderoba şi ameliorez imaginea oamenilor. Nu numai vedetele se sfătuiesc cu consultanţii de stil pentru rochii Chanel, ci toţi care îşi dau seama că e o diferenţă între imaginea pe care o proiectează şi cea de care au nevoie. Ca şi în cazul unei perechi de pantofi rămasaă mică, dacă vrei. Rolul meu este să regăsesc echilibrul ideal.
Suntem judecaţi după aparenţe în primele 7 secunde, e treabă dovedită. Deci nu avem o a doua şansă.
Mă amuză o amintire mai veche, în sensul întrebării tale: un avocat m-a întrebat odată de ce PR-ul lui nu poate să-l sfătuiască ce să poarte la evenimente. Asta i-ar fi uşurat viaţa. I-am răspuns că un PR nu e avocat şi nici consultant de stil.

2. Organizaţi în cadrul târgului de bijuterie contemporană Autor, pe 16 şi 17 aprilie, un forum de tendinţe. La ce să se aştepte vizitatorii evenimentului?

Să nu credeţi că ne veţi găsi cu un microfon în mână şi o mulţime compactă în jur, care va asista la un performance. Nici gata să vă spunem cu ce trebuie si ce nu trebuie să vă îmbrăcaţi. Mai degrabă vă pregătim un spaţiu unde vor fi expuse sub forma unor teme individuale, concepute ca poveşti de sine stătătoare, tendinţele iernii viitoare, 2011- 2012. Temele au fiecare conceptul lor, culorile şi materiile lor. Daca sunteţi pasionaţi de trenduri (sau efectiv doriţi să vă faceţi ordine în dulap conştient de ceea ce se poartă cu adevărat) si vreţi sa aflati mai multe despre cum să le folosiţi într-un context personal sau pentru binele firmei dvs, vă aşteptam şi dupa târg, cu drag, la o întâlnire personalizată!

3. De ce acum un Forum de tendinţe? Poate să schimbe mentalitatea publicului în accesorizare?

Tendintele şi cunoaşterea lor sunt primul făcut de o persoană care doreşte să se “profesionalizeze” (designerii şi buyerii sunt cei ce lucrează cu tendinţele înainte să vadă prezentările de modă), sau să fie conştient de ceea ce se întâmplă într-un domeniu care în mod indirect are un efect major în multe alte direcţii (tendinţele sunt foarte importante în cosmetică, arhitectură, comerţ, industrie, design de automobile, etc).
Accesoriul este important find detaliul care dă tonul, ca un dirijor unei orchestre, care indică “epoca” unui look. O rochie neagră va deveni tributară anilor ‘60 sau ‘80 graţie accesoriilor: o curea, o pereche de pantofi, o poşetă-plic, o bijuterie pentru păr. Mi s-a părut important să lansăm primul Forum de tendinţe în România la târgul de bijuterie contemporană Autor dată find natura evenimentului, care se proiectează cu eleganţă şi simplitate în viitorl, şi care a ştiut să anticipeze importanţa accesoriilor şi la noi.

4. Ce bijuterii cumpărăm în acest sezon? Ne puteţi dezvălui în avanpremieră un stil care merită investiţia iarna viitoare?

Bijuteriile sunt destul de variate, cât şi stilurile. Nu cred că trebuie investit într-un stil anume, aş propune mai bine să găseşti silueta cu care ţi-ar plăcea să te amuzi iarna următoare şi cu care eşti sigură că-ţi stă bine: poţi fi neo burgheza chic, sportiva cu tentă urbană sau poţi accesa un joc subtil de reinterpretare a garderobei masculine pentru femei. (citeşte mai multe despre asta AICI)
Tendinţele pentru adevărate obiecte continuă să ne uimească în ceea ce priveşte accesoriile: ele sunt mai sobre şi mari, chiar dacă nu atât de mari cum fusesem obişnuiţi să le vedem în sezoanele precedente. Colierele şi brăţările se cuminţesc şi devin versiuni uşor neo-burgheze sau chiar monahale ale stilului gotic-rock, din vara şi iarna trecută. Aurul rămâne culoarea predominantă a metalului folosit, cât şi culorile de pietre preţioase: verde smarald, roşu rubiniu, albastru-safir.

5. Cum s-a ajuns la colaborarea între Code Noir şi târgul de bijuterie Autor?

Într-un fel extrem de firesc şi natural. Dan Pierşinaru, iniţiatorul evenimentului Autor este o persoană curioasă, pasionată şi intuitivă. Autor mi se pare nu numai un eveniment important la noi, dar şi un eveniment de calitate, care ar trebui sprijinit şi ajutat să crească. Un eveniment cu un potenţial perfect valabil, care a stabilit un statut pentru bijuteria contemporană românească, a făcut astfel încât ea sa fie privită într-un anumit fel şi de la un anumit nivel. Am recunoscut un fel comun de a gândi şi acţiona cu cele ale lui Dan Piersinaru, aşa încât când m-a întrebat dacă aş dori să participe Code Noir Style la Autor, a fost evident pentru mine acceptul de a o face.
Amândoi am dorit să colaborăm, iar faptul că Dan a înţeles perfect importanţa asumării şi integrării tendinţelor în procesul de lucru sau de creaţie a unei persoane, fie private sau corporate, a fost esenţial.
Ca să putem compune fraze frumoase şi să scriem bine, e mai uşor să cunoaştem întâi alfabetul – şi e minunat să-l învăţăm împreună!

Angi Ciobanu este o prezenţă discretă la o primă întâlnire. Însă pe masura ce discuţi cu ea, realizezi ca vrea sa sfideze regulile. Se reinventează conştiincios. Nu pentru că s-a plictisit de ceea ce face, sau pentru că actuala ei meserie nu mai este profitabilă ci din contră, pentru că doreşte mai mult. Vrea să ştie ce poate face ea, ca şi creator. Până recent nu era decat arhitect. Acum este mândră că a învăţat cum se fac bijuteriile. Şi vrea să persevereze în domeniu. Extins Bijuterie Contemporană a aflat cine este cu adevarat câştigătoarea premiului pentru cel mai bun debut în cadrul ediţiei cu numărul 4 a târgului Autor.

Eşti arhitect. Cum ajunge un architect să se apuce de bijuterii? Ce te inspiră? Forma, texturile, metalul preţios şi prelucrarea lui, o idee ce devine necesar să se materializeze?

Când m-am hotărât să fac bijuterie, nu m-am gândit la acest lucru ca la o trecere spre altceva, complet diferit. Văd în bijuterie o extensie a meseriei pentru care m-am format, ce implică o schimbare de scară şi o mai mare atenţie asupra detaliilor. Bijuteria îmi oferă în plus chiar asta, privilegiul de a-mi materializa singură ideile. Toate datele si imaginile pe care le-am înregistrat în timp, conştient sau nu, devin automat surse de inspiraţie. Nu aş putea numi nimic punctual. Ideile pe care mi le extrag din acest cumul îşi urmează, din punctul meu de vedere, acelaşi tip de parcurs de la concept la proiectul final, atât în bijuterie cât şi în arhitectură. Mijloacele prin care se realizează acest parcurs sunt cele care difera.

Cum ajungi de la concept la forma finala? Desenzi schiţa bijuteriilor şi abia apoi începi să le modelezi?

La început aveam desene foarte elaborate ale bijuteriilor pe care urma să le lucrez, erau manieriste chiar. Pe măsură ce am acumulat mai multe cunoştinţe tehnice, desenele au început să se simplifice. Acum desenez rapid schiţe, şi utilizez desenul elaborat doar acolo unde este necesar, pentru prezentarea făcută unui client, de exemplu. Uneori schiţa iniţială se poate modifica parţial pe parcursul transpunerii desenului în realitate, pentru că este firesc să existe un dialog continuu între cel care gândeşte şi lucrează un obiect, şi materialul din care obiectul respectiv este alcătuit, între idee şi materia din care ea capătă formă.

Care este tipul de bijuterie pe care o preferi? Să fie colierul, inelul, brăţara?

Imi plac foarte mult cerceii, pentru că încadrează şi evidenţiază figura celei (sau celui) care îi poartă şi pentru că ei sunt integraţi corpului uman printr-o relaţie aparte,  privilegiată, de care nicio altă bijuterie nu se bucură. Îmi place să port cercei şi îmi place să îi văd purtaţi. Am început să mă apropii de bijuterie desenând foarte multi cercei. Pe măsura ce desenam, mi-am dat seama că pe de-o parte cercelul mi se pare din ce în ce mai complex şi mai greu de abordat, şi că pe de alta parte inelul îmi oferă posibilităţi de exprimare pe care le ignorasem până atunci. Prin urmare am început să capăt o mare curiozitate şi o noua admiratie faţă de inel, curiozitate pe care am încercat să mi-o satisfac mai tarziu prin variate materializări ale ideilor mele, amânând tot mai mult momentul în care să lucrez cercei. În mod ironic, nu am lucrat până acum nicio pereche de cercei, iar cea mai mare parte a bijuteriilor mele este reprezentată de inele.

Ai participat la Autor 4. Ce impresie ţi-a făcut publicul român de bijuterie contemporană şi care sunt reacţiile pe care le-ai memorat ca feedback în urma acestui eveniment?

A fost prima dată când participam la un astfel de eveniment şi a reprezentat prima mea “apariţie publică” de fapt. Venisem la Autor tocmai pentru a “înregistra reacţii”, nu neapărat pentru a vinde. De altfel, cred că am avut cel mai mic număr de obiecte expuse, zece. Ştiam că pentru tipul de obiect pe care îl propun – mai mult conceptual, mai putin comercial – publicul nu este niciodată numeros, însă este esenţial. Am primit un feedback

cu mult peste asteptarile mele, atât în ce priveşte contactele stabilite, cât şi în ce priveşte reacţia imediată a celor în faţa cărora am expus. Premiul primit la final (n.red premiul pentru cel mai bun debut, oferit de partenerul evenimentului, Vichy) a venit ca o surpriză şi o încurajare foarte mare.

Momentan locuieşti şi lucrezi ca arhitect în afara ţării. Te-ai “lansa” ca bijutier şi la Bruxelles?

În Bruxelles, tot ce am lucrat vreodată s-a legat doar de arhitectură, deloc de bijuterie. M-am format şi am lucrat în domeniul bijuteriei contemporane doar aici, în România, şi pentru moment îmi este greu să mă gândesc la a avea propriul atelier acolo. De altfel, mă îndoiesc ca aş fi putut primi acolo, sau în orice alt loc din lume, susţinerea pe care am primit-o în atelierul în care mi-am facut ucenicia aici, în Bucureşti. Am o rezidenţă belgiană şi acolo sunt arhitect, însă mi-am petrecut mare parte din ultimele luni în ţară, lucrând bijuterie. Mi-ar plăcea să expun în Belgia, este o piaţă cu o foarte mare tradiţie în domeniul bijuteriei, atât clasice cât şi contemporane, şi pentru mine ar reprezenta o confirmare importantă. Deocamdată, portofoliul meu a fost selectat, alături de alţi 4 designeri români, pentru a lua parte timp de o lună la un proiect cultural al oraşului Bruges, Bruges Central.

Aş vrea sa discutăm un pic despre ucenicia unui bijutier. Cum ajungi să te ‘rotunjesti’ ca şi creator? Primeşti sfaturi de la profesorul tău şi apoi modelezi ca şi concluzie a asimilării informaţiilor primite?

Nu aş putea vorbi despre ucenicia unui bijutier, la modul general, ci doar despre ucenicia mea, pe care o consider un caz destul de atipic. M-am apropiat de bijuterie sub îndrumarea lui David Sandu, nu într-un atelier de bijuterie clasică. Eu aveam în spate o pregătire care m-a ajutat să asimilez mai uşor unele etape (cum ar fi desenul, proiectarea unei bijuterii, scara obiectului,). De la bun început am împărtăşit cu David un limbaj comun (estetic, formal, conceptual), iar el mi-a pus la dispoziţie toate informaţiile tehnice necesare fără să îşi impună în vreun fel ideile personale. Eu ştiam ce vreau să fac, el îmi arăta cum. Iar atunci când nu ştiam exact ce vreau să realizez ca piesă finită, puteam să port un dialog în care să primesc păreri foarte pertinente care pentru mine contau şi contează în continuare foarte mult. În timp, cred că în orice relaţie de tip profesor-ucenic are loc un transfer de informaţie şi la un nivel subconştient, dincolo de cel strict tehnic uşor identificabil. Apar asemănări ce rezultă tocmai din dialogul firesc purtat, însă aceasta poate fi o capcană şi o limită între o idee originală si pastişă. Ar trebui bine înţeleasă de oricine s-a aflat vreodată în ipostaza de ucenic.

Cât contează să fii în armonie cu materia pe care o prelucrezi?

Armonia între materie şi cel care o prelucrează cred că are întotdeauna o punte clar reprezentată de ideile ce urmează să capete forme. Există situaţii în care fragilitatea, de exemplu, poate fi mult mai bine pusă în valoare de consistenţa metalului, decât de strălucirea delicata şi difuză a unei pietre preţioase.

Bijuteriile tale se încadrează într-un trend sau sunt doar o expresie artistică personală?

Bijuteriile pe care le lucrez reprezintă cel mai personal mod în care am avut ocazia să mă exprim până în acest moment, la nivel artistic. În mod cert nu le pot încadra într-un trend. Pot exista asemănări, din punct de vedere al limbajului utilizat, cu alţi designeri de bijuterie, însă mesajul transmis prin intermediul acestui limbaj este diferit.

Un designer vestimentar celebru (Marc Jacobs) spunea ca “Nu exista reguli. Nici macar in moda. Ba mai mult decat atat, toti creatorii stiu ca exista frumusete in imperfectiune.” Esti de acord? Creatorului de bijuterie nu ii este totusi necesara si o disciplina (atat pe masa de lucru cat si in procesul creator)?

Un poet (Nichita Stănescu) spunea că după ce “se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor :/ -Ce cub perfect ar fi fost acesta/ De n-ar fi avut un colţ sfărâmat!”. Apreciez perfecţiunea cubului, dar mai ales modul în care aceasta este pus în valoare de colţul sfărâmat. Conceptul de frumuseţe variază în timp şi spaţiu, în funcţie de cutume, de determinări sociale sau spirituale, însă întotdeauna “Frumuseţea” este percepută de, şi raportată la corpul uman – asimetric şi imperfect. Aşa încât cred că frumuseţea este în sine imperfectă.

Despre domeniul “fashion” şi despre regulile la care face Marc Jacobs referire nu cred că pot emite o părere pertinentă, deoarece îmi este greu să încadrez ceea ce lucrez eu în acest domeniu. Deşi bijuteria este de cele mai multe ori percepută ca un accesoriu al unei ţinute vestimentare, eu o consider o piesă de sine stătătoare, purtătoare a unui discurs propriu. Din punctul în care eu mă situez, văd moda ca pe un domeniu care funcţionează, cel puţin între anumite limite, după reguli bine stabilite: se  trasează tendinţe de la un sezon la altul, se alcătuiesc colecţii în funcţie de anotimpuri, se organizează calendare de evenimente. Obiectele pe care eu le imaginez nu se subordonează cu nimic unor astfel de reguli, ci unui concept, însă cred că şi acest tip de subordonare implică de fapt o “regulă”. Şi în mod cert materializarea unei bijuterii presupune o disciplină, atât în gândire cât şi pe masa de lucru. Dincolo de aceste reguli necesare, cred că imaginaţia celui care creează – o piesă vestimentară, o bijuterie, sau orice alt tip de obiect – abandonează orice regulă, sau ca cel puţin îşi combină propriile reguli după un algoritm cu un numar infinit de posibilităţi. Iar dacă la acest lucru se referea Marc Jacobs, atunci sunt cu siguranţă de acord.

Pe cine admiri in meseria de bijutier (şi mai ales de ce)?

Îmi admir îndrumătorii pe care i-am avut în atelierul în care m-am format, pentru că acolo am văzut lucrurile concepute într-un anumit mod care au făcut ca pentru mine firescul în această meserie să presupună un  respect foarte mare faţă de fiecare obiect în parte.

Exista cu adevarat un public român pentru bijuterie contemporană? Cum ar putea fi abordat, educat, modelat? Dar piaţă de desfacere pentru bijuterie contemporană? Ar trebui să funcţioneze sub formă de comandă de atelier sau sunt spaţii punctuale unde s-ar potrivi şi piesele designerilor?

Cu siguranţă există un public român interesat de bijuteria contemporană. Nu este un public extins însă, iar acest lucru plasează bijuteria contemporană într-o zonă exclusivistă ca nivel de adresare. Vorbim despre un public român larg căruia pentru o perioadă foarte îndelungată i-au fost refuzate reperele estetice în multe privinţe. În ciuda amplorii pe care a luat-o bijuteria contemporană în ultimii ani, marea parte a publicului român face referire, în mod subconştient, la nişte repere din trecut, bine sedimentate, care tind să îi distorsioneze percepţia. Puţini pot diferenţia un obiect unicat, care dialoghează într-un anumit mod  cu purtătorul lui, de o bijuterie de serie. Noţiunea de a acorda esteticului un preţ, în sensul denotativ al cuvântului, este foarte abstractă majorităţii. Se acordă o valoare brandului, materialului, poate execuţiei, nu şi esteticului sau originalităţii. Spaţiile de expunere dedicate acestui tip de obiect lipsesc, cu excepţia interesului arătat în ultima perioadă de câteva concept stores care au introdus în portofoliul lor şi piese de bijuterie de autor. Nu există pe piaţa românească publicaţii de specialitate iar designerii români sunt foarte rar promovaţi prin intermediul unor evenimente culturale care să implice un patronaj instituţional, prin urmare publicului nici nu i se pun la dispoziţie mijloacele prin care să se poata modela.

Piaţa de desfacere poate funcţiona bine sub forma comenzii de atelier, însă acest lucru menţine bijuteria contemporană în zona inaccesibilă publicului larg, în primul rând din punct de vedere formal, şi apoi valoric. O variantă foarte simplă ar fi prezenţa bijuteriei de autor în spaţii dedicate din interiorul muzeelor de artă. În sensul acesta exemplele din exterior sunt variate şi cu rezultate foarte pozitive.

Interviu de Bogdana Simina Voican

Ana Alexe este o prezenţă particulară. Din punct de vedere uman e o femeie discretă şi calmă. Însă accesoriile şi hainele create de ea spun poveşti puternice, sincere, colorate, de neuitat. Atât în peisajul contemporan cât şi pe harta oricărei fete ce doreşte piese speciale. Pentru că Ana Alexe “riscă” să te transforme în “Aceea”, ori de câte ori îi porţi creaţiile.
Designerul a acordat un interviu despre bijuterie, exclusiv pentru Extins.com.

Bijuteriile tale sunt o continuare a pieselor vestimentare, o extensie firească a lor? Sau mai degrabă le priveşti (atunci cand le creezi) ca pe ceva de sine stătător, un accesoriu în jurul căruia poţi crea o întreagă ţinută?
Sunt obiecte întregi, în sine. Că vin spre tine, se potrivesc pe haină sau pe piele, vorbesc sau sunt mute, ele devin aspecte subiective pe care le simţi, le gândeşti sau/şi trăieşti conştient, la fiecare purtare.

Bijuteriile pe care le creezi sunt accesibile ca design? Ţi se întâmplă să creezi pentru că le-ar purta oameni anume sau că, dimpotrivă, s-ar adresa oricui interesat de frumos?
Bijuteriile pe care le creez se nasc ca o nevoie a timpului lor, adresându-se “oricui” trăieşte în prezent.

Ai conceput pentru Zestre o linie de accesorii multifuncţionale. Colierele pot fi purtate ca bijuterie sau ca şi curea/cordon, podoabele pentru cosiţe ca brăţări. E o intenţie clară în astfel de versatilitate sau au descoperit clientele tale că pot transforma un accesoriu în mai multe obiecte?
Accesoriile vestimentare nu au o intenţie clară. Mai ales ca rezultate ale procesului de creaţie, care în sine nu este foarte clar. Nu are o logică, ci doar sens şi dinamică. Cu toate acestea o parte din obiectele care compun salbele din Zestre, în afara caracterului involuntar cu care mi s-au prezentat, poartă o forţă sub forma unui gând, care m-a determinat să le fac un loc în viaţa mea şi a acelora cu care o împart. Fluierele, clopoţeii, împletiturile “infinite” şi “eterne”, ciucurii , toate la un loc formau obiecte de rugăciune potrivite templul interior. Că ele s-au extrovertit în forme exotice pe piept, şolduri, omoplaţi şi gât– este un acord subtil pe care l-au “legat” cu purtătoarele.

Care sunt ideile prototip de la care porneşti când creezi un concept de bijuterie?
Nu am decât o idee prototip, după care mă ghidez mereu: doresc pătrunderea instinctivă în esenţa unui lucru. Mai apoi, forma, culoarea şi materia se sincronizează într-o anume măsura în spaţiul şi timpul pe care le autorizez.

Ce te inspiră în crearea bijuteriilor?
Tot şi nimic. E imposibil să numesc punctual.

Ai dori să creezi bijuterie şi în colaborare cu un alt designer? Sau preferi crearea unor colecţii ale căror idei să îţi aparţină în totalitate?
Îmi place mult să colaborez. Mi se întâmplă să lucrez cu Carla Szabo şi Otilia Mihalcea. Aşa s-a petrecut până în prezent.

Cum funcţionează domeniul de “creare a bijuteriei de autor” la noi? Piesele sunt concepute/desenate/fabricate ca protoptip şi apoi executate all-inclusive? Sau se preferă mai degrabă crearea lor de la concept până la execuţie manuală de către acelaşi om?
Ştiu mai bine cum funcţionează la mine decât “la noi”. Eu desenez nişte forme, imaginându-mi cum vor deveni materie. Apoi singură sau în colaborare cu cineva trec la a doua etapă, producerea lor. În acest proces intervin din ce în ce mai subtil până la primul acord cu obiectul, apoi am nevoie să negociez acest rezultat, faptă care poate dura la nesfârşit dacă încrederea n-ar şlefui suferinţa nereuşitei. În unele cazuri rezultatul este negociat îndelung, spre nefericirea benefică a echipei. În alte cazuri el este adevarat într-un comun acord, sublimat.

Consideri bijuteria de autor un domeniu de nişă? Cu un public limitat sau versatil? Înţelegător al conceptelor sau retincent la astfel de piese? E domeniul bijuterie de autor în România unul în expansiune, există public şi înţelegere pentru el, sau din contră, e încă la debut?
Nu ştiu să vorbesc despre public. El îmi apare ca un caleidoscop de dorinţe limitate, schimbătoare, hotărâte, înţelese, îndoite, inconştiente, adevărate, subliniate, conturate, destul de vag exprimate. Nu ştiu să consider, mă întreb la ce moment domeniul devine nişă? Când comunicarea se rafinează, intervine etapa finală a vieţii de creaţie? Sau la început când aceasta este mai degrabă strâmtă şi izolată? Aici sunt mai conştientă de propria-mi dualitate.
N-aş spune domeniu de nişă ci domeniu nou, în curs de iniţiere, care în timp şi cu răbdare se va transforma în ceva coerent în care dorinţele, nevoile şi satisfacţiile se vor împleti armonios şi benefic în linişte şi pace.

Un interviu de Bogdana Simina Voican.

Pe Romana am descoperit-o inainte de Autor 3.0. Colierele ei redau sentimentul de pur, organic, au o poveste minunata in spate, un sentiment de “sunt foarte frumoasa” imprimat. Cand am probat pentru prima oara Copacul, colierul ce imi apartine in prezent, am stiut ca vine dintr-un Paradis visat candva, ca sunt minunata pentru ca “tes” un nou gand creativ numai cu ajutorul unei bijuterii, ca recompun o tinuta. I-am luat un interviu designerului pentru a oferi lumii o parte din gandurile ei de optimism, bucurie, contemporaneitate.

Tatăl tău este artist. Poţi să spui că ai ales de foarte mică arta? Când a început să se distingă predilecţia ta pentru designul de bijuterie?

Da,aşa este. Probabil că mediul în care am crescut şi-a pus puternic amprenta asupra mea. Nu îmi amintesc vârsta la care mi-am manifestat cu adevărat interesul pentru artă – practic de de când mă ştiu am făcut ceva în direcţia asta. Designul a venit ca o completare a paletei mele de preocupări. Concret, în timpul şederii mele la Milano, pe perioada masteratului m-am apropiat de designul de bijuterie iar punerea în practică a planurilor mele a venit după ce am ieşit din publicitate.

Colecţia ta de accesorii include varii dimensiuni şi sugestii sub formă de colier. De ce doar colier?

Am început de fapt cu inele dar e adevărat, colecţiile pe care le-am dezvoltat ulterior se bazează doar pe bijuteria colier. Este o formă amplă care-mi permite libertatea de a mă extinde, cu care mă pot juca în spaţiu oferindu-i volumetria dorită-el fiind destinat unei părţi a corpului nu atât de mobilă cum este mână. În plus colierul are o vizibilitate mai mare , nu doar prin dimensiunea lui cât prin poziţionarea sa aproape de nivelul ochiului celui care te priveşte. Am vrut ca el să fie vedetă.

Foloseşti materiale atipice. Majoritatea designerilor preferă “siguranța” oferită de piele, ceramică sau stiplex. Tehnică pe care o performezi în prezent pentru a da naştere colierelor e una la care doreşti să rămâi şi peste ani?

Momentan lucrez cu materiale ce-mi conferă o mare libertate de exprimare şi într-o tehnică nouă pe care de altfel m-am decis să o înregistrez. Folosesc materiale şi tehnici ce nu sunt asociate bijuteriilor dar asta le conferă un plus de originalitate, un pic de ironie şi o frumuseţe ludică. În orice caz, nu vreau să mă cantonez în reguliile unor materiale. Preferabil e să porneşti de la o schiţă mentală sau transpusă pe hârtie a viitoarei colecţii şi de la conceptul ei. El este cel care îţi dictează tipul de material de care e nevoie.

Consideri că mediul de design de bijuterie contemporană este unul competitiv? Ce ne lipseşte, sau din contra, ce ne prisoseşte pentru a ajuge sau a fi deja aproape de contextul omonim internaţional?

Ne lipsesc spatile de expunere şi aici mă refer la spaţii dedicate exclusiv bijuteriei, ne lipsesc publicaţiile de specialitate şi ca o consecinţă a acestora, un public care să-şi reactualizeze noţiunea de estetică, să facă diferenţă între unicat şi produs de masă, între accident şi intenţie, între o podoabă şi o extensie a personalităţii.

Aveai în plan un proiect de tip galerie, în care să expui şi propriile piese.

El există şi se va concretiza undeva în jurul lunii noiembrie într-o zonă foarte frumoasă a Bucureştiului, pe strada Icoanei. Împreună cu tatăl meu o să deschidem un spaţiu destinat  obiectelor de artă şi de design.

Numeşte câteva personalităţi care te inspiră, dar mai ales motivele pentru care îi admiri.

Sursele de inspiraţie sunt cumulul a 28 de ani de experienţă vizuală. Nu m-au inspirat personalităţi cât creeatile lor iar acestea pot fi nenumărate şi din domenii atât de diferite. Prefer să nu menţionez decât partea frumoasă a inspiraţiei primite- un ansamblu eclectic de influenţe.

Unde visezi să îţi ştii colierele? Cum arată clienta care le cumpără? Ce gândeşte, în ce se îmbrăca, ce stare de spirit are?

Este o femeie care se bucură că-l poartă şi pe faţa căreia se citeşte această stare. Atât îmi doresc.  Cum va arată colecţia de iarnă 2010? Care este conceptul ei?  E prea devreme pentru a contura-o. Probabil o să folosesc materaile lejere, o predominanţa albă cu uşoare accente de sărbătoare sau poate nu. E foarte mult impuls în ceea ce fac de aceea în plină vară îmi este greu să mă transpun în “starea lui decembrie”. Nu-mi place să împart colecţiile pe toamnă , iarnă s.m.d.. Eu le împart pe stări de spirit, pe momente de inspiraţie care pot sau nu coincide cu schimbarea anotimpului.

Interviu de Bogdana Simina Voican

Orice, o bucata de plastic, de metal, un medalion simplu atata timp cat devine durabil. Un obiect devine bijuterie in momentul in care este transmis, dureaza si traverseaza epoci, ramane in istorie, capata emotii si stabileste o relatie cu o persoana, cu un moment sau sentiment.

2.Ce obiecte , fiinte, existente acum in jurul tau le-ai transforma in bijuterii ?

Hmmm…am folosit deja fundurile de la dozele de bere si suc pentru cercei, brose si ma atrage foarte mult ideea reciclarii fiind o zona cu un potential ridicat pentru o dezvoltare ulterioara.

3. Bijuteriile au nevoie de lumina de zi sau de seara ?

Depinde de piesa ! Cred ca bijuteriile pictate au nevoie de o lumina naturala pentru a fi puse mai bine in valoare, pe cand  cele simple, din metal batut capata o suplete deosebita in contextul unei lumini artificiale specifica noptii. Insa doar cei care poarta acest tip de bijuterii pot aprecia cu adevarat astfel de detalii.

4. Cine ati vrea sa va poarte bijuteriile ?

Daca mi se permite sa visez, m-as simti onorata sa-mi vad creatiile purtate de surorile Casady din trupa Coco Rosie, sau de vocalista trupei « Bat for lashes » pe care mi-o imaginez purtand un colier amplu din matriosca., si de ce nu Rona Hartner. Insa pentru mine cea mai mare bucurie este sa-mi vad bijuteriile purtate de femei din toate categoriile fiind un succes nebanuit cu un an in urma. Sunt tot mai surprinsa pe zi ce trece.

5. Care e cea mai frumoasa bijuterie pe care ati vazut-o vreodata ?

Este dificil de ales, insa cele mai impresionante mi se par ansamblurile de bijuterii purtate de femeile arabe sau indiene in ceremoniile de nunta. Totul face parte dintr-o compozitie foarte complexa, fiecare piesa avand rolul ei bine definit. Exista o abundenta de bratari, cercei, pierce-uri, coliere,  pietre mai mult sau mai putin pretioase, ce creeaza o reprezentare asemanatoare cu o zeitate. De asemenea colierele Massai care acopera in totalitate baza gatului si bustul, m-au inspirat pentru colierul din matriosca. Sunt aproape  bijuterii costum, fapt ce mi se pare fascinant.

2. Ce obiecte, fiinţe, etc existente acum în jurul tău le-ai transforma în bijuterii?
Aş transforma fulgii de nea, picurii de ploaie, florile de Nu-mă-uita şi multe alte elemente din natura care mă fascinează.

3. Bijuteriile au nevoie de lumină de zi sau de seară?
Bijuteriile au nevoie de o persoana luminoasă, care ştie să se pună în valoare, iar bijuteriile sa fie doar un accent, un blic.

4. Cine aţi vrea să vă poarte bijuteriile?
Oricine  imi iubeşte creaţiile şi argintul. Cred că bijuteriile mele sunt purtate de oameni cu personalitate, veseli şi dezinhibaţi.

5. Care e cea mai frumoasă bijuterie pe care aţi văzut-o vreodată?
Nu cred ca am vazut încă cea mai frumoasa bijuterie, probabil am visat-o şi atunci sper să mi-o amintesc.

1.Ce poate deveni bijuterie?

Un gand frumos, o senzatie placuta, o intuitie, o vorba, o idee, 
o traire, prin care artistul creator de bijuterii  amprenteaza 
orice materialitate sau forma pe care o foloseste.

2. Ce obiecte, ființe, etc existente acum în jurul tău le-ai transforma în
 bijuterii?

Mi-ar placea sa pot transpune in bijuterie toate caracteristicile 
lucrurilor si fiintelor pe care le iubesc cel mai mult. Si asta 
pentru a le avea aproape de mine in orice moment, pentru a le
 purta.
3. Bijuteriile au nevoie de lumina de zi sau de seara?

Bijuteriile intregesc o femeie, ele ii pot completa tinuta, 
ii pot defini stilul, o pot ajuta, exprimandu-i personalitatea. 
Prin urmare, bijuteria are nevoie de purtator, altfel este 
vorba de un obiect de arta, o microsculptura, menita expunerii. 
Insa si femeia ajuta la randul ei bijuteria; se intregesc reciproc
. Cea care poarta bijuteria o insufleteste, ii da viata, desavarseste 
munca artistului.
4. Cine ați vrea să vă poarte bijuteriile?
Cei care le inteleg, cei carora le plac, cei care rezoneaza cu 
 ele sau pe care ii inspira.
5. Care e cea mai frumoasă bijuterie pe care ați văzut-o vreodată?

Pana in momentul de fata m-au impresionat destul de multe 
bijuterii si cred ca mai urmeaza si altele care sa-mi starneasca 
admiratia. Nu stiu care as putea-o defini ca fiind cea mai frumoasa.
 Insa pot afirma, convinsa fiind, ca imi plac la nebunie colierele artistei Jennifer Trask .

Povestea podoabei este un real labirint în care bijuteria este o parte misterioasă care dialoghează – în bună măsură, studiat, conflictual – cu restul compoziţiei care face personaj. Ceea ce e incitant este ca vrem poveste şi că vrem personaje… şi nu ştiu în ce mod anume dar asta ne apropie… şi de omul cavernelor. Este o mare diversitate de materiale, forme, scenarii, „conflicte” care aruncă în realitatea încărcată de poveşti multe personaje. Iar poveştile se repetă în alte forme.

2.    Ce obiecte, fiinţe, etc. existente acum în jurul tău le-ai transforma în bijuterii?

Obiectele care mă atrag sunt, printr-o extensie indirectă, sticlele… nu cele frumoase, ori colorate, ci acelea pe care le desenam la atelier, sticla de lapte, de exemplu, acum înlocuite total cu plasticul. Am o nostalgie în privinţa greutăţii ei, deasemenea.
Fiinţe, dacă mă întrebi, păsările longevive. Am observat că acestea, cele longevive, au nişte forme mai puţin… inocente, proporţii şi forme abrupte, mişcări nu elegante, mai degrabă lipsite de culoare, iar glasul… ne-melodios, adică o suită de nu la adresa frumuseţii. Poate că aceste non-calităţi dau credibilitate în contextul acesta excesiv „aranjat”, impresionează prin libertatea faţă de regulă.

3.    Bijuteriile au nevoie de lumina de zi sau de seară?

Bijuteria are nevoie de lumină în poveştile privitorilor, nu în povestea purtătorului. Personajul care a ales bijuteria pe care o va purta şi-a început povestea înainte de a o lua din casetă. În interiorul minţii lumina funcţioneaza diferit. Dealtfel există actori care „vorbesc” cu spatele, sau stând pur şi simplu. Magia e declanşată de povestea interioară mai mult decât de efectele scenei.

4.    Cine aţi vrea să vă poarte bijuteriile?

Mai ales persoanele la care nu mă aştept.

5.    Care e cea mai frumoasă bijuterie pe care aţi văzut-o vreodată?

Probabil că cele mai impresionante bijuterii sunt însemnele regale, coroanele şi bijuteriile propriuzise, dar şi celelalte obiecte regale de ritual, cum sunt mănuşile în care sunt ţesute pietre preţioase, obiecte folosite mai ales la încoronare, apoi păstrate în trezorerii. Nu ştiu dacă pot vorbi despre frumuseţe, dar mai degrabă despre putere care dă frumuseţe, pentru că bijuteria este mai ales semn al unei puteri. Misterul puterii dă frumuseţe, dincolo de manopera care face ca o coroană, de exemplu, să fie încărcată de detalii şi amplă ori nu, cum este coroana bătută în pietre a lui Carol cel Mare, din aur masiv, în care pietre preţioase neşlefuite şi mari impresionează altfel decât o coroană delicat prelucrată din aur, o împletitură impresionantă de frunze de stejar, cum este, ca exemplu,  cea descoperită în capitala Macedoniei lui Filip al II-lea, la Vergina.

Mihaela Tarhuna

Cred că orice poate deveni podoabă, bijuterie. Este important creatorul. El filtrează prin gândirea şi personalitatea lui acele elemente aparent banale pe care le transformă în compoziţii ce exprima ceva…

2. Ce obiecte, fiinţe, etc existente acum în jurul tău le-ai transforma în bijuterii?

Am transformat deja în podoabe linguri şi furculiţe, spălatoare de vase, ceasuri, şuruburi…Voi continua să transform în bijuterie orice textură, volum, culoare, compoziţie ce va trezi în mine o stare.

3. Bijuteriile au nevoie de lumina de zi sau de seara?
… piesele mele cred că au nevoie de un suflu, o aura, de un personaj care simte şi întelege, va şti să le poarte şi la lumina zilei şi în bătaia reflectoarelor…
4. Cine aţi vrea să vă poarte bijuteriile?
Aşa cum am spus mai sus…îmi doresc personaje care să simtă şi să-mi înteleagă plăsmuirile…
5. Care e cea mai frumoasă bijuterie pe care aţi văzut-o vreodată?
Bijuteria perfectă, un pandantiv – un miez de nucă din argint şi o mică perlă ce sparge simetria acelor forme organice – mi s-a părut o compoziţie incredibilă.

Site