“Monotip” este prima încercare – în progres – de a-mi explora atracţia pentru artefact (percepţie/estetică/convenţie/paradigmă)
Am “activat” în aşa numita zonă a grafic-designului, fiind interpret/traducător/mijlocitor/între un limbaj abstract şi un limbaj vizual
Conceptul de frumusețe mă nelinişteşte, fiind unul ambiguu, interpretabil
Nu mă mai mulțumește estetica în afara eticii
Mă interesează arhetipul în dinamica contexte/tipare şi noul conţinut de semnificaţie emergent
Am plecat de la convenţia că podoabele/bijuteriile sînt preţioase în măsura în care sînt fabricate din materiale dure, rare, deci nobile (aur, pietre) şi sînt simboluri ale statusului social.
Mi-am construit propria convenţie. Folosesc ca material brut artefacte din cultura ţaranească care, astăzi, fiind martorii unei paradigme sociale apuse, au devenit obiecte de muzeu. Procesul de prelucrare e poate la fel de delicat şi migălos ca şi a unui orfevru. Torn în forme baroce, de “bijuterii ale coroanei”, materialul “umil”, pe care îl sustrag funcţiei originare.
Prin gestul acesta, deturnez o semnificaţie/simbolistică a puterii / împotriva ordinii sociale impuse/pentru justiţie socială
Mă interesează efemerul, Acum-ul conștient.
Nu vă ingrijoraţi dacă veți vărsa din greșeală vin roşu sau zeamă de piersici pe o broşă sau un pandantiv, veţi fi actori în jocul “totul se transforma, nimic nu se pierde”
“Monotip” nu e neapărat un sinonim pentru (obiect) “Unicat”. “Monotip” îl defineşte pe cel care alege/poartă obiectul . Ar putea fi un grad de libertate faţă de uniformă, față de “trend”, o angajare pentru diversitate şi opinie.
Și tot “monotip”m-am născut în ‘68, la Suceava.
Sunt licenţiată a Școlii de Arte Frumoase din Iași, secţia Design.
M-am născut în Bistrita, am crescut în Baia Mare şi am fost şcolită în Bucureşti. Am absolvit cursurile Universitaţii Naţionale de Artă, specializarea grafiăa. Şi cu toate că universul grafic este unul extrem de vast şi fascinant, iar alături de admiraţia mea pentru gravură s-a conturat şi un mare respect pentru desen şi grafica de şevalet, drumul meu s-a îndreptat spre un alt segment: bijuteria.
Am început cu mărunţişuri , cu obiecte desfăcute, regândite, reconstruite. Am avansat creând modele de bijuterii fantezie pentru o firmă cu multe magazine de desfacere în ţară, iar în 2006 am început să experimentez. Am început să fac bijuterie unicat, să mă joc cu materialele, să învăţ sa prelucrez formele pana se aseamană cu ideile, să gândesc şi să construiesc colecţii, să creez bijuterie-concept. Aşa am ajuns sa caut diverse materialităţi (lemn, metale, sticla, textile) să ajung să văd frumuseţea materialului, să-l înteleg, să-l simt cum îmi cântă sub mâini în timp ce îl prelucrez.
Bijuteriile sunt viziuni personale, jocuri dintre mine şi idee.
Cristina Păun şi Cosima Opârtan au studiat Arhitectura în cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”- Bucureşti şi împreună formează brand-ul
Acarete. S-au cunoscut în 2006 în timp ce lucrau într-un birou de proiectare şi tot acolo s-au gândit pentru prima dată că ar putea face accesorii. Pentru că au comandat de pe un site de “bijou”-uri câteva piese pe care ar fi vrut să le modifice, au început să se intereseze despre ce ar însemna producţia. Prima “tranşă” a apărut din iniţiativa Cristinei, sub forma unei mulţimi de acarete din plexiglass.
De atunci, au început să experimenteze cu diverse materiale, tehnici şi colaborări cu designeri vestimentari (Andreea Bădală, Marina Moldovan).
Încearcă să pună în practică aproape toate ideile pe care le au şi mai ales să găsească metode prin care să le poată realiza.
Pentru că acaretele sunt diferite de noţiunea clasică de accesorii/bijuterii şi nu doresc să-i “uniformizeze” pe cei ce le poartă, seriile produse sunt foarte mici, de regulă 10 piese din fiecare acaret.
d’or by roxana davidescu
Nu exista o reteţă. Podoabele sunt obiecte care vin foarte aproape de trup – şi aici sunt legi afective care le fac să fie acceptate sau nu. Podoabele nu ţin de vârstă.
Sunt ultim retuş în faţa oglinzii, după ultima umbra de fard, după ultimul gram de parfum. Ne dau puterea să ieşim în lume sau să ne arătăm pur şi simplu. Ele spun pe muţeşte tot ce nu putem rosti totdeauna prin viu grai: azi sunt fericită, azi sunt vulnerabilă, azi vreau sa mă apere sau azi vreau sa plac cu orice preţ.
Ce ne inspiră : structuri naturale, de arhitectură, peisaje, imagini în aparenţ fără legătură cu accesoriul sau cu trimiteri directe la forma şi culoare, scenografii de plan secund elaborate sau întâmplătoare.
Despre atelier : o casa stil vagon – construită de străbunicul la începutul secolului trecut – se preface dupa voia locatarelor. Are răbdare cu noi – şi se prinde surâzând în jocul-nostru-cu-margele-de-sticlă…
Am absolvit sculptura la Universitatea de Artă şi Design “Ion Andreescu” Cluj-Napoca.
Am început să fac bijuterii din alamă şi cupru pentru mine, apoi ca să le vând la Festivalul de Artă Medievală din Sighişoara şi în Vama-Veche.
In timpul facultăţii am lucrat la o bijuterie care turna argintul. Acolo am învăţat noţiunile de bază: de la modelajul în ceară până la bijuteria finită. Un profesor de la facultate mi-a arătat o altă variantă de a face bijuterii hand made şi pentru a ma ajuta mi-a imprumutat uneltele lui.
In argint am lucrat prima dată bătând monede şi un capac de la o bombonieră.
In timp mi-am cumpărat unelte, iar când am început să lucrez doar argint, experienţa bijuteriilor din alamă si cupru mi-a fost de mare folos.
Bijuteriile mele sunt elemente din personalitatea şi sufletul meu, sunt trairile mele în argint. Unele sunt uşor romantice, unele sculpturale, altele vesele. Fiecare în parte este un unicat.
Cred că sunt printre cei mai norocoşi oameni pentru ca am un “job” care e şi pasiunea mea. Ştiu ce vreau să fac o viaţa întreagă – bijuterii.
Născut în 1974 în Bucureşti într-o familie de artişti,
David Sandu îşi începe drumul de bijutier ca ucenic, la 13 ani, în atelierul maestrului Vlad Gherghiceanu. Azi, David Sandu şi-a asumat limpede direcţia artistică: el face bijuterie de autor, adică o bijuterie care se sustrage simplei funcţii decorative.
“I’m in a continuous process of search. I don’t rely that much on inspiration, partly because I’m restless and it might take a while for inspiration to strike. Therefore I search: for the right metal, for the most striking yet absolutely right combination of metal and other materials – be it precious stones or wood or something else.
I love metal and that is why I sort of reinterpreted its importance in a piece. Metal can be ring, adornment and liaison mechanism, all at the same time. I like minimal, simple shapes, yet I don’t strip an object of all its details. What I do has been called somptuous minimalism by some people.”
“Monotip” este prima încercare – în progres – de a-mi explora atracţia pentru artefact (percepţie/estetică/convenţie/paradigmă)
