extins

Angi Apostol

Angi Apostol                Un artist tânăr, perfecţionist, animat de gânduri ecologiste, care oscilează între vechi şi nou, clasic şi modern, cuminţenie şi modernism. Îmi plac lucrurile complexe, câteodată chiar complicate, îmi place mult să lucrez pe o idee, să elaborez un obiect, pentru că am un apetit extraordinar către analiză şi detaliu. Lucrările mele sunt complexe ca execuţie, dar mesajul este simplu şi sensibil, uşor de perceput.

Combin în lucrările mele, vechi poveşti, alambicate, parfumate, cu transparenţe moderne, clare, care “îmbracă” ideea asemeni unei ape translucide. Obiectele mele îmi par ca nişte fragmente din ocean, asemeni unor sticle purtătoare de mesaj, ajunse la ţărm.
Îmi place să adun lucruri vechi, să caut texturi şi poveşti şi să inventez cu ele propria-mi retorică.

Vorbind strict de design, dincolo de povestea interioară, încerc tot timpul să propun obiecte noi, moderne, chiar dacă sunt prinse în carcasa utilităţii. Încerc acum să merg mai departe către formele imperfecte, fără modele presetate, recognoscibile vizual, către o arta de moment, de stare.”
Angi Apostol este absolventă de Arte Frumoase, trăieşte şi lucrează în Bucureşti. A studiat şi economia din dorinţa de a înţelege lumea contemporană. Nu se consideră bijutier şi îi place să se numească “Creative Visual Optimiser”.

angiapostol.ro